Pe această pagină găsiți o listă cu mai multe organizații active în viața civică și socială. După aproape fiecare proiecție a filmului Matache, după vizionarea filmului, din public primeam astfel de întrebări : “Ce am putea face să nu se mai întâmple astfel de lucruri? Și acum ce e de făcut?”
O soluție cred că este implicarea. Sper ca această listă să fie de folos pentru cei dornici să se implice în viața civică și socială.
Suntem un grup de oameni din București cu preocupări și pasiuni foarte diverse adunați în jurul unor proiecte care au ca scop protejarea patrimoniului construit și a memoriei afective a Bucureștiului, reactivarea unor spații urbane prin intermediul culturii, dezvoltarea microcomunităților și punerea în valoare a unor zone urbane pentru îmbunătățirea vieții culturale în oraș și a peisajului cultural contemporan.
Platforma de actiune destinata sa faciliteze si sa dezvolte conceptul de urbanitate si implicarea tuturor in viata orasului. Asociatia Urbannect s-a constituit ca o platforma de conectare intre cetatenii orasului in actiuni creative concepute pentru a dezvolta si a asimila conceptul de URBANITATE. H33 este spatiul in care asociatia urbannect isi desfasoara activitatea momentan. El se afla pe str. Horea nr. 33, Cluj-Napoca
Asociaţia CIVICA activează pentru bună guvernare şi cetăţenie activă. În viziunea CIVICA, oraşele trebuie să devină mai deschise, guvernate de instituții transparente care iau hotărârile în colaborare cu cetățenii.
Proiectul NeReprezintă stă cu ochii pe aleșii locali, făcând o analiză calitativă asupra intervențiilor în ședințele de consiliu, a proiectelor de hotărâre propuse și a întâlnirilor cu cetățenii, toate corelate cu prioritățile de mandat. Proiectul Cetățenii conduc duce responsabilizarea aleșilor un pas mai departe, conectând ideile și soluțiile cetățenilor la agenda factorilor decidenți și încurajând comunitatea să participe la schimbare, iar instituțiile să răspundă la nevoile celor pe care îi reprezintă.
Puternici Împreună!
MKBT: Make Better este o organizație ce activează în dezvoltare și regenerare urbană în România. Suntem o echipă de tineri din profesii diferite, dar complementare: economiști urbani, urbaniști, ingineri și geografi. Plecăm de la premiza că e nevoie de o abordare interdisciplinară a provocărilor cu care se confruntă comunitățile locale din România și suntem preocupați în principal de temele ce se situează la intersecția dintre mediul construit și comunitate, precum locuire, reconversia și valorificarea fondului construit și a terenurilor abandonate pentru dezvoltare economică și funcțiuni comunitare, regenerare urbană.